Lost in translation

Îmi place să călătoresc cu metroul dintr-un singur motiv.
Mă simt mereu prin pasajele alea ca Lost in Translation.
Îţi plac oamenii simpli, și cel mai mult când ochii lor sunt aţintiţi asupra ta, şi tu ştii asta, şi îţi place al naibii, şi faci pe indiferentul, iar apoi te uiţi tu la ei, şi ei la tine, în secunda aceea e adevărul tău şi al lui.E gradul cel mai mare de intimitate.Şi paradoxal, cel mai îndoielnic moment.Începi să-ţi duci mâna la bărbie, pe frunte, în păr.Nu ai buzunare, să pretinzi că nu găseşti ceva.Nu ai ochelari de soare, nu ai telefonul la tine să dai play la un joc, pe care niciodată nu ai crezut că-l vei juca.Nu ai pe cine suna, şi nici măcar o carte la tine.Atunci tragi aer în piept, închizi ochii,îţi tremură buzele, şi metroul ajunge în staţie.