De fiecare dată când plec de-acasă, mai precis Bistriţa, în timp ce fac ultimele verificări, aparat foto, telefon, încărcător, cheile de la cămin(nu de alta, dar le uitasem odata, şi au fugit ai mei cu maşina după tren până la următoarea staţie, le-am încurcat planurile ăstora de la cfr, spunîndu-le :"încă un picccc, uitaţi dom'le că se văd faruri în pădure, nu vorbesc prostii'); revenind, după toate nebuniile astea inutile dar necesare, îi văd pe ai mei pironiţi în uşa de la intrare, îmbrăţişaţi cu patos, de parcă ei ar pleca înapoi la facultate, la sute de km distanță și nu eu !
"Într-o nu ştiu care seară, într-o nu ştiu care vară. într-un nu ştiu care sat, sub un nu ştiu care pat", asta cînta la radio când ne urnisem finalmente spre gară, şi mă enerva piesa al naibii.Da a început mama s-o fredoneze cu atâta patos şi fericire încât şi tata cu vocea lui puţin excentrică, începe să o lălăie, peste 5 minute mi-au alunecat toate mofturile adolescentine , şi chiar dădeam să plâng, ce să mai zic cînd m-am pus în tren.
Sunt cel mai fericit copil din lume.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu