duminică, 29 aprilie 2012

să fie

să ai bătături în talpă, dar să fii bucuros că ai de ce te plînge.
să ai planuri să mergi la mare, la 2 noaptea, şi să calculezi cît ar costa benzina până acolo
să ţi se pară că anumiţi oameni care apar de nicăieri în viaţa ta, să fie mult mai potriviţi decât toţi prietenii pe care-i ai.să fii confuz.
să pierzi răsăritul
să fii atât de obosit încât să nu guşti gluma lui Jim Carrey, citind integral Marele Gatsby pe scenă
să ai două ţigări pentru o noapte întreagă.
să te simţi atât de tipicar când te regăseşti în ceilalţi
să bei vin, şi să-ţi astâmperi imboldul de a dansa ca Julie Delphi în Before Sunset, la final, pe Nina Simone
să ai cui spune: Baby, you're so gonna miss that plane!
să-ţi conştientizezi fericirea prin ochii celuilalt.
să fii înţeles când ieşi din casă să fumezi o ţigară şi faci rotocoale de fum
să iei în braţe omul de fiecare dată când te desparţi de el
să fii în Bucureşti, să bată vântul, închizi ochii, miroase a mare.
să placi pe cineva şi să nu afle niciodată
să urăşti pe cineva şi să-i spui de ce.
să te saturi dintr-un om ca dintr-o privelişte văzută de pe balcon, de la etajul 10 al Intercontinentalului
să nu te saturi vreodată de el, doar să-l respiri constant.
să pleci de 1 mai cu o sticlă de apa şi un sandwich la tine.
să iubeşti clişeul atâta timp cât îl trăieşti cu un pas înainte.
şi să fie o zi ca asta.

joi, 26 aprilie 2012

De-ale dorurilor vorbe

De fiecare dată când plec de-acasă, mai precis Bistriţa, în timp ce fac ultimele verificări, aparat foto, telefon, încărcător, cheile de la cămin(nu de alta, dar le uitasem odata, şi au fugit ai mei cu maşina după tren până la următoarea staţie, le-am încurcat planurile ăstora de la cfr, spunîndu-le :"încă un picccc, uitaţi dom'le că se văd faruri în pădure, nu vorbesc prostii'); revenind, după toate nebuniile astea inutile dar necesare, îi văd pe ai mei pironiţi în uşa de la intrare, îmbrăţişaţi cu patos, de parcă ei ar pleca înapoi la facultate, la sute de km distanță și nu eu !

"Într-o nu ştiu care seară, într-o nu ştiu care vară. într-un nu ştiu care sat, sub un nu ştiu care pat", asta cînta la radio când ne urnisem finalmente spre gară, şi mă enerva piesa al naibii.Da a început mama s-o fredoneze cu atâta patos şi fericire încât şi tata cu vocea lui puţin excentrică, începe să o lălăie, peste 5 minute mi-au alunecat toate mofturile adolescentine , şi chiar dădeam să plâng, ce să mai zic cînd m-am pus în tren.

Sunt cel mai fericit copil din lume.



marți, 24 aprilie 2012

Lost in translation

Îmi place să călătoresc cu metroul dintr-un singur motiv.
Mă simt mereu prin pasajele alea ca Lost in Translation.
Îţi plac oamenii simpli, și cel mai mult când ochii lor sunt aţintiţi asupra ta, şi tu ştii asta, şi îţi place al naibii, şi faci pe indiferentul, iar apoi te uiţi tu la ei, şi ei la tine, în secunda aceea e adevărul tău şi al lui.E gradul cel mai mare de intimitate.Şi paradoxal, cel mai îndoielnic moment.Începi să-ţi duci mâna la bărbie, pe frunte, în păr.Nu ai buzunare, să pretinzi că nu găseşti ceva.Nu ai ochelari de soare, nu ai telefonul la tine să dai play la un joc, pe care niciodată nu ai crezut că-l vei juca.Nu ai pe cine suna, şi nici măcar o carte la tine.Atunci tragi aer în piept, închizi ochii,îţi tremură buzele, şi metroul ajunge în staţie.