marți, 12 februarie 2013

poezia constelație

Magie, Crăciun, Familie…Cît m-am mai străduit să adun idioatele astea de capace. Numai Familie și Crăciun câștigam.. Am nimerit o singură magie, ce m-am mai străduit să le găsesc și pe celelalte două. Cred că era cifra 3, ce mă obseda…Am băut toate sticlele din magazine, m-am înnecat cu colacolacola, de era măcar CoLethe…
Poate asta-mi lipsește. Să fac din negru alb, un alb ce nu-și poate fi suficient sieși, ce se vomită încontinuu, recreându-se din propria scârbă.
Am căzut rău de tot , văd că. E amuzant.
Apropo de lucruri amuzante…
Mă ia râsul când mă gândesc că nu știi să înnoți. Când ne punem în pat, ai obiceiul de a sări în el, dar nu orice fel de sărit, sari ca-ntr-o- piscină…și apoi râzi…Că nu ai avut unde te adânci.
Ți-am citit Baudelaire aseară. Tu ai făcut poezie din el.
Ți-am povestit aseară de poezia constelație, unde citești tu cuvintele în ce diagonale vrei.
Ce bine că în spațiu nu poți plânge.
E reteța perfectă a unei poezii. O poezie în care nimeni nu-și suflă nasul, vorba lui Mallarme.

Tu, în schimb îmi desenezi cifre. Multe cifre, ce în ani, ar însemna alte vieți peste noi. Aici, cuvintele nu vor mai exista. Vom fi capabili să accesăm gânduri, orice soi de gânduri, dar cu lipsa memoriei.

Totul va fi live.
Și noi am trecut de mult pe off.


Un comentariu:

Aldomario spunea...

Imi place maxim... mai tare imi place ca ai reluat obiceiul de a scrie bine... impacarile cu eul iti sunt favorabile si acum ....