joi, 17 septembrie 2009

Visez



Visez...un vis din alte vise alese ce le-am visat in momentele in care visam cu tine,despre tine.In mintea mea era acel camp cu iarba frageda si umeda in care o fetita poarta o rochita cu buline rosii si danseaza pe muzica sufletului ei ...unde pasarelele ciripesc de parca ar fi spus vreo gluma buna,departe de zgomotul orasului,de claxone,de oameni suparati si nerecunoscatori clipei.Un loc unde ea este ea ,ironizand mastile tuturor oamenilor care acum atarna ca niste decoratiuni in copaceii de alaturi.....In visul din alte vise alese...cafeaua se vinde pe zambete si pe fericire,unde cafeaua este mai mult decat o picatura cumparata la 6 lei,unde tu si eu si noi si voi cantam pentru ca stim un singur lucru:doar o viata avem si o traim ca si cum maine nu ar mai fi .Si ce daca maine nu mai este?Egoista de mine va exploata singura clipa la maxim si la sfarsitul zilei (desi nu vreau sa vorbesc despre epilog),va fi implinita.
Si iar visez un vis din alte vise alese...

18 comentarii:

just a touch spunea...

...atunci in acel vis ai ramane fara cafea :)
sau in cel mai bun caz cafeaua ar fi un lux, la fel cum "fiecare zi considerata fericita e azi aproape o minune".

...acum realizez de ce nu beau cafea. ca sa nu-mi fur dreptul de a fi surprinzator pentru propria-mi fericire :)

badafly spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
badafly spunea...

Fiecare zi considerata fericita e azi aproape o minune".Daca e ca visul sa devina realitate m-as lipsi si de cafea si de orice "viciu mai putin viciu decat ar parea dar care ni-l inducem in subconstient".
Fericire?DA!Fericire:spontaneitate,liniste,dragul capacitatea de a stii a asculta nu muzica dintr-o cafenea intr-o dimineata ci ciripitul pasarelelor din afara ei.Ce minune si viata asta:)...dar trebuie sa invatam sa o privim si aprecia ca pe o minune si constientiza ca noi suntem o intamplare:).
Ce familiare imi par anumite persoane...:)

just a touch... spunea...

si daca ciripitul pasarelelor de-afara canta despre zgomotul si agitatia dinauntru ? daca ciripitul lor plange sufletele oamenilor metamorfozate in masti cu chipuri fara idealuri ? daca fiecare ton e un andante grav la fel ca involutia fiecarui pas facut de omenirea mascata ce crede ca nu va fi vreodata demascata ? daca ele plang si nu canta ? daca ele ne plang pe noi.. pe cei care-am uitat sa mai radem ? dar daca ele-i plang pe cei ce rad si-au uitat sa mai planga... ?

in visul tau cald si multicolor.. pasarelele contempla oamenii asurziti de propriile sunete false.

badafly spunea...

Da e frumos si trist acest "strigat interior" al tau:).Este o probabilitate sa fie si asta chiar mai plauzibila decat fictiunea mea.Dar prefer sa cred ca eu traiesc intr-o alta sfera ,undeva izolata de a celorlalti ,asta nu inseamna ca fug de aceste probleme care deja se extind din ce in ce mai tare:).Tot ce pot sa sper e ca macar lumea mea sa fie plina de liniste interioara si de bucurie iluzorie gandindu-ma ca oamenii de fapt nu au uitat sa rada,sa planga,sa ierte,sa iubeasca:).

just a touch... spunea...

mi-e foame.
si totusi, de ce-ti numesti visul fictiune ? chiar vrei sa ma supar pe tine ? :) cand cineva te provoaca sa infrunti realitatea, niciodata sa nu dai inapoi, lupta-te pentru visul tau si crede in el... nicio clipa nu ezita, ezitarea inseamna pas inapoi; pas inapoi inseamna ca ai pierdut o scara care te aducea mai aproape de implinirea visului; scara pierduta inseamna ca nu ai urcat catre momentele asezate pe acea scara, momente ce puteau fi minuni :)

o sa-ti spun un secret... lumea noastra nu va fi niciodata plina de liniste interioara si bucurie, numai atunci cand aducem pacea si bucuria in lumile lor destramate de atatea iluzii patate.

ce spui, intinzi azi mana catre cineva care nu are putere sa se ridice ? :)

denisia spunea...

frumos...

badafly spunea...

Hm..."just a touch " ma pui pe ganduri...:)

badafly spunea...

spunea cineva:Realitate este pentru cei ce nu fac fata fictiunii:).Oare sa fie asa?

Uneori constransi de anumite conjuncturi si dusi pe tot felul de drumuri ne abatem de la al nostru propriu zis..iar visul nostru devine un altul, iluzoriu iar tarziu constatam ca suntem undeva dezorientati:).Ce trist.
Trebuie sa existe pasiunea aceea,dorinta care ne mistuie,ne arde pe dinauntru de a face ceea ce vrem sa facem.Atunci vom reusi sa fim mandri de noi si indiferent daca nu am facut noi prea multe in lumea noastra:nu am doborat teorii si bla bla,ne-am construit pe noi asa cum am vrut si e al naibii de bine sa constati ca esti unde ai vrut sa fii:)


Tu ai renunta la anumite lucruri banoase in schimbul a altora ce tin de placerile tale mai putin banoase?

ricanantul spunea...

Nu ştiu cum am ajuns pe blogul tău, dar îmi place. :)

Eşti definiţia vie a efuziunii şi feminităţii. :)

Şi acum, referitor mai la subiect, să ştii că mi-a atras atenţia tentativa ta de evadare în Extrafiinţă. :)
"N-a fost lume pricepută şi nici minte s-o priceapă" conchidea însă un geniu.
Este dificila libertate de a părăsi prin puterea Cuvântului imaginal- prin altceva este imposibil!- acea interioritate a fiinţei înspre ceea ce se află înaintea şi în spatele lumilor.
Doar limbajul creează şi imprimă "arhitectonicii" Realului "entităţile fictive" ale existenţei. Toate modurile de atingere e Extrafiinţei converg aici, moduri prin care Fiinţa se sustrage de sub dominaţia categoriilor metafizicii, a prezenţei explicite.
Liniştea noastră ( cât şi libertatea în tensiunea contrariilor) o avem avea doar în dezmărginire şi aneantizare.


Evadarea e întoarcere, nu digresiune, nu fandare. Imaginea deprezent(ifi)cării e cheia.
Şi, ca să închei tot cu Geniul, amintesc că poezia este "înger palid, cu privire curate". Or numai poezia pură poate fi dincolo de fiinţă şi nefiinţă.
De ce? Fiindcă sinele din care izvorau toate aceste obiecte pure este însuşi sinele purificat.
"Mistuiţi de propriul vis", în acel moment şi în acel loc e punctul luminos fără presentimentul vacuităţii. Acolo e, în fapt, depăşit abisul de lumină al propriei fiinţe.( l-am citat şi pe Cioran, pentru că l-am văzut printre preferaţii tăi :) )

ricanantul spunea...

Errata: deprezent(ific)ării.
Mi-a murit subtilitatea...

badafly spunea...

Definitia vie a efuziunii?Hm..relativ:) De ce?Pentru ca ma bazez pe autosugestie iar uneori ma mint pe mine dar totusi tind sa cred ca lumea asta poate fi mai buna.Daca vrem sa facem o schimbare,cum spuneai si tu in blogul tau despre Romania si tot tacamul,trebuie in primul rand sa ne cautam pe noi inlauntrul nostru si acea schimbare sa inceapa cu noi:)Cum avem tendinta mereu sa dam vina pe sistem...e o prostie:).
Traim in Romania si asta ne ocupa timpul.
Iti comentez cuvintele din blogul tau aici...nu e tocmai corect...spuneai de Eminescu ,vorbeai de pasiune aia care trebuie sa ne mistuie..si din pacate acum totul se bazeaza prea mult pe ambalaj.
Intrebi pe cineva :ce anume te pasioneaza?
Iar raspunsul va fi :Pai stii,nu am o pasiune anume.Sunt multe lucruri care-mi plac sa le fac dar nu am o pasiune anume.
Ce singuri si goi sunt oamenii aceia...care nu simt sangele clocotindu-le prin vene auzind un Bach sau un Chopin(ma rog ,asta era cazul meu particular)...Prea mult ambalaj iar deja plasticitatea lui imi bruiaza privirea.

ricanantul spunea...

Mhm, mă bucur că avem aceeaşi optică şi că înţelegem unde e piatra unghiulară a schimbării :)

Şi da, pasiunea destructivă pentru ideal ajunge. Cred că aceea e pasiunea în adevăratul sens al cuvântului.

Pentru celelalte lucruri facem o pasiune pentru, aici (în cazul idealului) facem o pasiune întru şi în sine .

Am ajuns astfel şi la rostul filosofiei (interioare mai mult, pe asta văd că pui şi tu accentul), care este opus celui al medicinii. În calitate de medicina entis, de medicină a fiinţei, filosofia trebuie să te îmbolnăvească, iar nu să te însănătoşeacă. Filosofia cere o metanoia, o schimbare radicală de optică, un drum al Damascului pe care, păşind, vei ajunge să vezi lumea cu alţi ochi.

Momentan mă îmbolnăvesc şi sincer îţi doresc să nu fii aşa de dezechilibrată ca mine şi să găseşti armonia, ca un fel de liant psihologic de intimă racordare lăuntrică; Căci ce e mai grav decât orbirea în ideaţie şi decât încorsetarea în abtsracţie... :)
Ah, da, şi trăirea cuvintelor în plenititudinea lor, în lirismul lor mai ales, nu doar în esenţa asamblării unei idei îţi mai doresc să o menţii:)
Dar, totuşi, nu cred că o să aluneci în direcţia golirii de muzică, ficţiune şi culoare a cuvintelor. Te văd foarte lirică. Efuziune. :)

badafly spunea...

Si totusi just a touch de ce ai ramas in anonimat?

just a touch... spunea...

pentru ca nu mi-ai zambit cu suflet :)

badafly spunea...

Si uite ca am aflat cine esti.muhaha.probabil ca daca nu-mi spuneai nu aflam:p

just a touch... spunea...

nu ti-am spus cine sunt :) si daca ai aflat cine sunt dintr-o astfel de intrebare inseamna ca recunosti si realizezi totodata ca zambetul tau a fost fara suflet :) deci ? dai un zambet fara suflet ca realitate in tine pentru o enigma elucidata ca zambetul din mine ?
:)

badafly spunea...

Pentru a elucida misterul da. Dar nu a fost zambetul fara suflet...:)