luni, 2 martie 2009

Inutil dar necesar


Cred ca fiecare dintre noi, o odata a incercat, sa priveasca spre înauntru, întotdeauna doresti sa afli mai mult atunci când ti se arata putin. E normal, curiozitatea este proprie omului si e bine ca se întâmpla asa.....(Totusi curiosii mor repede,spunea cineva)
Altii încearca sa vada lucrurile dinauntru lor, ei sunt putini si rari. Daca te încumeti sa intri, te întâmpina câmpul arid, ars de soarele pasiunii, nimic special...Toate aceste lucruri le are orice tip de om,si artistul si cersetorul,sau poate o combinatie.Cu totii impartasim aceleasi griji ,aceleasi preocupari dar si aceleasi lacrimi.
Din când în când, pe jumatate îngropate în pamânt, întâlnesti epave. Si ele sunt comune, aceeasi parte îndoita de forta prabusirii, a caderii, arse la capete, cu miros de uscaciune si de frunza moarta. Întotdeauna de jur împrejurul lor creste grâul cel mai frumos...
Tind sa cred ca viata fiecaruia se sprijina pe viata celorlalti, când unul pleaca, ceilalti simt mai putin sprijin si atunci o iau de la început, îsi reconsidera echilibrul, cautarea. Tuturor ni se întâmpla… Facem asta mereu, cautam priviri compatibile, deschise… cautam dragoste. Întindem bratele spre rotundul umerilor pe care-i putem cuprinde în palme si chiar avem nevoie de ei... de umerii acestia uneori goi....alteori plin de zorzoane straine, stralucitoare. Îndoiala apare mai târziu, atunci când întelegem ca oricare din noi poate fi înlocuit. Ultimele vin întrebarile.... acele întrebari care nu-si gasesc niciodata raspunsurile, sunt doar banuite.
Ma plimb dintr-o stare in alta,ca un pendul,nustiu unde ma opresc,si totusi mi-as dori .E greu de gasit solutii,e greu sa recunoastem ce ne doreste inima,e greu sa fac ordine in mine,e greu sa scriu coerent,e greu sa fi inteles si citit de ceilalti.
Vezi tu, dorintele îsi cer drepturile, inima la fel, prea multe de închegat în constiinta, de explicat. Apoi vine strigatul total si mut, suflul exploziei te urca pâna la cer si acolo te regasesti umil si meschin..... singur în fata unei ecuatii simple si totusi de nerezolvat din acest câmp arid în care ai pasit din curiozitate.
Si totusi prabusirea isi are rostul ei...
Toata viata cautam... un numitor comun si timpul îti cere detalii care dor fizic. În cele din urma obosesti, (stare comuna pentru oricare din noi si totusi...) În fiecare clipa înveti ceva nou, o data, înca o data si înca… în fiecare dintre noi lucrurile capata valente prin rasuciri consecutive si ajungi sa privesti împreuna cu cel de-alaturi acelasi lucru dar fiecare sa-l vada altfel.
Mi-e frica sa intreb ce va urma...mi-e teama sa fiu surprinsa ... urcare… prabusire… alinare… zorzoane… stingerea iluziilor ce înca stralucesc în cenusa sobei. Noaptea a trecut repede ,dimineata ploioasa bate la fereastra, vei deschide? De fapt voi deschide? Tacerea ne-a înconjurat, pare ca nimic nu mai e de facut, atunci? atunci de ce mai stralucesc iluziile?....
La urma-urmei fiecare vede ce vrea el sa vada, de ce bâjbâi dupa explicatii inutile care ma seaca în interior si care nici macar pentru mine nu sunt limpezi…? Poate pentru ca e nedrept sa nu existe acea minunata si rara întelegere comuna. fiecare tinde si alearga dupa putinul promis, iar atunci merita sa risti. vezi cum e… scrii, cânti, dansezi te dematerializezi pentru ca este nedrept sa nu vedem lucrurile cu adevarat mari, cele care ne alcatuiesc în ceea ce de suntem în fapt.

2 comentarii:

Catalin C. Vasii spunea...

Nu stiu daca ai prins, in discursul inaugural al lui B. Obama, le-a spus americanilor cum trebuie sa fie ca sa treaca criza. Era vreo 4 calitati, iau una dintre ele era... curiozitatea. Am inchis ochii si mi-am imaginat ce frumos ar fi daca si la noi, oficialitatile ne-ar indemna sa fim curiosi.

Raul C. spunea...

frumos.
fiecare prabusire isi are rostul. pentru ca fiecare prabusire o sa amplifice sentimentul care o sa ne cuprinda cand vom privi stelele prin lupa, nu prin telescop.

“We are all in the gutter, but some of us are looking at the stars.” (Oscar Wilde)

keep the faith :)