Imi amintesc prima oara ca te-am zarit la marginea secundei mele.Erai singur si dezbracat de orice urma de om.Vroiam sa-ti oglindesc trecutul in mine dar nu ai tresarit,oasele au ramas sub aceasi forma....Erai confuz,nu stiai daca sunt inger sau demon.Te-ai speriat si ai plecat,nu ai luat cu tine nimic decat clipa mea....De atunci secundele se feresc de mine si ma ingroapa in fiecare zi.Parca toate zilele sunt la fel si ma inghesui in mine si largesc mereu sufletul si astept aranjandu-mi gandurile rand pentru un maine plin cu oameni(atatia oameni).Seara imi impaturesc gandurile si ma intorc in tarziul din mine,ca un fluture ce vrea sa-si prelungeasca iesirea din cocon.Dar stiu ca aici totul se termina....e prea mica distanta dintre mine si durere,e doar un gram de aer sau mai putin....()
Zaresc pe strada rece bantuita de plansete ale vantului , oameni fara expresii.Cu cat inaintez prin ei cu atat gandurile isi scot mainile prin pielea mea inghetata si apuca lucruri la intamplare.
Astept din nou sa vina seara sa nu se vada cicatricele gandurilor pe fata.
Te revad din nou ,cat de mult am asteptat clipa asta.Incerc sa-ti vorbesc,sa ma asculti,stiu ca nu ai venit sa ramai.Cuvantul meu iti curge prin vene si incerci sa-l ridici din vene spre pamant....din pamant spre oameni.
