Obisnuiam de mica sa ma atasez de oricine care parea suflet cald si dispus sa -mi spuna cand nu erau a mei langa mine te iubesc,sunt aici.
Era familia...mea,doar ca era cea de-a doua,familia la care am copilarit verile,si furam cirese si mere din gradina mamei..ei..si toata mancarea noastra era o para,un gutui si 2 capsuni.Cand se epuizau toata jocurile cu ea,(Adriana, o cheama,)prietena cea mai buna din copilarie..,Vali,mama ei, ne chema sa o ajutam la o prajiura din ce mai aveam prin buzunare din gradina cu fructe.
Vali,era genul de om care emana o caldura sufleteasca nemaintalnita dar in acelasi timp un scut foarte puternic avea,si nu multi puteau trece de el.Avea parul blond,auriu as spune,imi amintea mereu de povestile cu zane.Pe cat era de puternica pe-atat de apreciata era de mine.Era o icoana,dar una care nu plange in fata necredinciosilor pt iertarea pacatelor,ci o icoana care isi pastra raceala.
Si....Zboing..firul amintirilor s-a intrerupt.Bruiat de moarte.Accident stupid..si totusi.
Inmormantarea a fost de plumb.(Incep sa-l inteleg pe Bacovia).Si aerul a fost unul lugubru,am putea spune :moartea plutea in aer.Se auzeau cantece planse de vieti ramase inca aici cu povara eului.
Si pielea ei de odinioara miroase a fructe de gradina.Acum,a moarte,a neviu,
Si vreau sa o strang in brate , sa-i spun ca mi-a fost a doua mama si am invatat multe de la ea.Dar cel mai important am invatat sa fiu tare.
Zi lugubra.Zi de cenusa.
